Inspectoratul General al Poliției

Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare

A A A

Noi orizonturi pentru tinerii juriști

Published on: Thu, 11/30/2023 - 12:00

Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare este în căutarea deținătorilor de studii superioare de licență cu diplomă/echivalente corespunzător în domeniul IT şi comunicaţii, biologie, chimie, agrochimie, inginerie, economie, ecologie, militărie, drept, ştiinţe medicale și farmaceutică, care pot constitui un fundament  sigur pentru o carieră de succes în domeniul expertizei judiciare.

 

Însă pentru orientarea în carieră și modelarea unui traseu profesional optim, tinerii au nevoie de informație. Anume acest scop - informarea viitorilor absolvenți, a avut vizita de studiu în laboratoarele Centrului, organizată la 29 noiembrie 2023 pentru membrii Asociației Europene a Studenților la Drept, Biroul local ELSA de la Universitatea Liberă Internațională din Moldova.

 

Tinerii juriști au aflat despre rolul şi importanţa activităţii expertului judiciar la realizarea actului de justiţie, genurile de expertize judiciare efectuate, cerințele către experții-criminaliști în condițiile acreditării internaționale, procedura de angajare în serviciu și multe altele.

 

De menționat, că Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare, în laboratoare proprii, acreditate conform standardelor internaționale, efectuează examinări în peste 35 domenii ale expertizei judiciare, inclusiv în domenii exclusive, ca examinarea substanţelor explozive, a produselor şi a urmelor de explozii, ADN.