Inspectoratul General al Poliției

Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare

A A A

Lecție deschisă pentru studenți

Published on: Wed, 04/21/2021 - 20:08

Circa 100 de studenți de la diferite instituții de învățământ superior din Republica Moldova au avut astăzi, 21 aprilie 2021, posibilitatea de a se familiariza cu activitatea Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare în cadrul unei lecții deschise, organizate în regim online.

 

Mai puțin obișnuit, evenimentul a început cu o excursie virtuală prin laboratoarele instituției. Tinerii au rămas surprinși de utilajele performante, sistemele automatizate și tehnica modernă, cu care lucrează experții-criminaliști din cadrul Centrului, condițiile de muncă europene.

 

Studenții au fost informați despre rolul şi importanţa activităţii expertului judiciar la realizarea actului de justiţie, genurile de expertize judiciare efectuate, cerințele către angajați în condițiile acreditării internaționale, procedura de angajare în serviciu și multe altele.

 

În mod interactiv tinerii studioși au adresat întrebări și au primit răspunsuri competente, în special, despre activitatea experților-criminalișri din domeniul examinărilor informaționale, examinărilor substanțe și domeniul auto-tehnic.

 

Lecția deschisă se încadrează într-o campanie de informare despre importanța și rolul expertizei judiciare în lanțul justiției. Activitatea a fost organizată în cadrul proiectului „Consolidarea eficienței și accesului la justiție în Moldova”, implementat de PNUD Moldova, cu suportul financiar al Suediei.