La 27 august 2023 Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare, alături de alte subdiviziuni ale Poliției Naționale, a participat la un eveniment de comunicare publică cu genericul „De vorbă cu cetățenii”, organizat de Guvern cu ocazia marcării celor 32 de ani de Independență a Republicii Moldova.
Experții-criminaliști din cadrul Secției cercetări la fața locului au familiarizat publicul larg cu tematica criminalistică, au demonstrat capacitățile laboratorului criminalistic mobil și conţinutul truselor criminalistice - aparatele, instrumentele, obiectele şi substanţele de primă necesitate, folosite în exercitarea atribuţiilor tehnico-criminalistice la faţa locului şi în alte împrejurări care implică participarea criminalistului.
Comunicarea și interesul civic contribuie la creșterea nivelului încrederii în forţele de ordine şi deschiderea cetăţenilor de a colabora cu polițiștii spre binele întregii societăți.





