Importanţa şi rolul activităţii expertului judiciar la realizarea actului de justiţie este incontestabilă. Expertiza judiciară este o verigă importantă în asigurarea dreptului cetățenilor la o justiție echitabilă.
Profesia de expert judiciar impune criterii înalte: imparțialitate, profesionalism, obiectivitate, deţinerea unei reputaţii ireproşabile.
Aceste calități sunt demonstrate zilnic de experții-criminaliști din cadrul Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare, care sunt mîndri de profesia aleasă.
Cu ocazia sărbătorii profesionale ”Ziua expertului judiciar” domnul Nicolae Bodrug, șeful instituției, a felicitat călduros colectivul cu sărbătoarea profesională, catalogându-l ca “locomotiva, care duce la dezvoltarea științei criminalistice și a expertizei judiciare în Republica Moldova”.
Activitatea eficientă și efortul depus zi de zi, devotamentul și responsabilitatea, dedicația angajaților au fost apreciate la justa valoare prin menționare cu medalii, titluri și diplome de onoare. Atmosfera acestei zile este dominată de urări de sănătate, succese și noi realizări profesionale.
De menționat, că experții în epoleți ai Centrului efectuează anual peste 8 mii de expertize judiciare și constatări tehnico-științifice în peste 35 domenii ale expertizei judiciare.