Inspectoratul General al Poliției

Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare

A A A

1 iunie - „Ziua Copilului”- distracție și cunoaștere

Published on: Mon, 06/03/2024 - 10:06

La data de 1 iunie în fiecare an este sărbătorită Ziua Internațională a copilului. În acesată zi celebrăm inocența, bucuria de viață, puritatea și simplitatea. Cu această ocazie angajații SCFL împreună cu angajații Direcției Examinări Fizico-Chimice a Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare au participat la organizarea unui eveniment special în Grădina Botanică.

Această inițiativă a avut drept scop prezentarea activităților practice din domeniul lor de activitate și a echipamentelor din dotarea laboratorului criminalistic mobil.

Evenimentul a fost dedicat copiilor și familiilor, oferindu-le ocazia de a descoperi și înțelege munca complexă și importantă a specialiștilor din aceste domenii. Vizitatorii au avut oportunitatea de a vedea demonstrații practice ale procedurilor de examinare fizico-chimică și de a învăța despre diverse tehnici utilizate în criminalistică.

Laboratorul criminalistic mobil a fost punctul central al evenimentului, atrăgând atenția cu echipamentele sale de ultimă generație, iar experții-criminaliști au explicat funcționalitatea fiecărui aparat și modul în care acestea contribuie la soluționarea cazurilor complexe. Aceștea au trezit curiozitatea copiilor, care au fost deosebit de încântați să vadă tehnologia performantă, utilizată în investigațiile criminalistice. Acest eveniment a fost nu doar educativ, ci și interactiv, permițând participanților să se implice în diverse activități. Prin jocuri și demonstrații, copiii au putut învăța prin experiență directă, încurajându-se astfel interesul pentru știință și tehnologie.

Angajații SCFL și ai Direcției Examinări Fizico-Chimice merită toată aprecierea pentru eforturile depuse în organizarea acestui eveniment, reușind să ofere o experiență memorabilă și educativă pentru toți participanții.