La data de 26 august 2025, în incinta Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare, a avut loc ședința festivă consacrată aniversării a XXXIV-a de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.
Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului de Stat, urmată de un moment solemn de reculegere în memoria eroilor care și-au sacrificat viața pentru apărarea independenței și suveranității Republicii Moldova.
Cu acest prilej, conducerea Centrului a adresat felicitări colectivului instituției, exprimând înaltă apreciere pentru profesionalismul, devotamentul și responsabilitatea demonstrate de angajați în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Totodată, în semn de recunoaștere a meritelor profesionale și a rezultatelor obținute, unii angajați au fost menționați cu distincții ale Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului General al Poliției, pentru contribuția esențială la buna desfășurare a activităților criminalistice.
Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă de solemnitate și respect, reafirmând angajamentul instituțional față de promovarea valorilor naționale.









