Inspectoratul General al Poliției

Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare

A A A

Zâmbete pe chipul copiilor din Școala auxiliară nr.6

Published on: Thu, 12/19/2019 - 09:58

Cu voie bună şi multe emoţii pozitive au fost întîmpinaţi reprezentanții Centrului tehnico-criminalistic şi expertize judiciare, care au vizitat la 18 decembrie curent Şcoala auxiliară nr.6 din municipiul Chişinău.

 

Experţii-criminalişti, în cadrul evenimentelor, organizate cu ocazia sărbătorii profesionale, au decis să fie alături de copilașii deosebiți și frumoși, care au mai multă nevoie de grijă și susținere.

 

Întîlnirea s-a desfăşurat într-o atmosferă deosebit de emoţională.  Copiii au avut parte de o activitate interactivă, în cadrul căreia au aflat despre metodele şi instrumentele de ridicare a urmelor, explicate pe înțelesul lor. Cu mare plăcere au participat singuri la ridicarea amprentelor. Zimbete de bucurie au aparut şi la propunerea de a face o plimbare cu Laboratorul criminalistic mobil, copilaşii fiind entuziasmați de atenţia acordată.

 

Pe lîngă urările de sănătate, succese, realizări frumoase şi vacanță plăcută cu ocazia sărbătorilor de iarnă, micuţii au primit fructe, dulciuri și alte cadouri, donate cu multă dragoste din partea angajaților Centrului. La rândul lor, copii au recitat poezii, pentru care au primit laude şi aplauze furtunoase din partea oaspeţilor. Toată lumea s-a simţit extraordinar.  

 

De menţionat, că în această instituție de învățământ sunt educați 86 de copii cu nevoi speciale. Profesorii de aici depun mult efort și suflet în activitatea lor, ceea ce contribuie la instruirea și dezvoltarea capacităților discipolilor.

 

Fiecare copil merită să fie fericit. Dăruiţi căldură sufletească și fapte bune, în special celor, ce au mereu nevoie de atenţie și încurajare!