Inspectoratul General al Poliției

Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare

A A A

Excursie cu emoţii şi voie bună

Published on: Thu, 10/31/2019 - 14:05

Surpriză  pentru  30  de  copii,  cu  vîrsta cuprinsă între 7 şi 12 ani, din cadrul Laboratorului   Distracţiilor  Ştiinţifice  “Mendelevium”  din Chișinău.  Aceștia s-au bucurat astăzi de o excursie de neuitat în laboratoarele Centrului tehnico-criminalistic şi expertize judiciare.

 

Micuţilor li s-a oferit șansa să descopere lumea din jurul lor prin prisma activităţii unui expert. Rolul de detectiv i-a încântat pe copii. Copleşiţi de emoţii şi voie bună, ei au ridicat amprente, au examinat arme şi muniţii şi au lucrat cu microscoapele specializate.

 

Copii au fost entuziasmaţi şi după excursia interesantă din laboratoare, fiind plimbaţi cu autospeciala  Secţiei cercetare la faţa locului.

 

Această excursie, încadrată în vacanţa de toamnă, a oferit participanţilor niște experiențe inedite, care pot să le marcheze viitorul, iar interesul și sclipirea din ochii unor copii, care s-au familiarizat cu activitatea de expert în premieră, nu poate fi comparată cu nimic şi este cea mai prețioasă apreciere, pe care o poate primi Centrul.